Rase de pisici

Rasa de pisici Turkish Angora

Rasa de pisici Turkish Angora este  o rasa antica si naturala de pisici originare din centrul Turciei, Ankara.

Blana: lunga, moale, matasoasa, alba si peste 20 varietati de culoare si modele
Talia: medie, 2-4 kg
Caracter: gratioasa, afectuoasa, jucausa, inteligenta, energica
Durata de viata: 12-18 ani

Ingrijire: blana necesita putina ingrijire

 

Istorie si context

Exista multe teorii cu privire la originea pisicii din rasa Turkish Angora. Potrivit unei teorii, Pallas, o pisica salbatica asiatica cu parul lung  care avea aproximativ dimensiunea pisicii domestice, este stramosul Angorei. Acest lucru este adesea infirmat deoarece Pallas este salbatic si agresiv, in timp ce Angora este afectuoasa.

O alta teorie (si un scenariu mai probabil) sugereaza ca Angora, ca si alte pisici domestice provine din pisica salbatica africana.

Aceste pisici au dobandit probabil caracteristica cu parul lung din mutatii cu multe secole in urma, prosperand in zonele muntoase din Turcia. Exista multe povesti asociate cu aceasta rasa – o astfel de legenda povesteste despre Mohammed (570-632 d.Hr.), fondatorul credintei islamice si decizia sa de a-si taia maneca, mai degraba decat de a deranja o Angora Muezza care dormea in bratele sale. Aceste pisici denumite odata pisici Ankara, dupa capitala Turciei, au fost trimise in Marea Britanie si Franta din Turcia, Persia, Rusia si Afganistan la sfarsitul anilor 1500.

Angora a fost apoi introdusa in America la sfarsitul anilor 1700, castigandu-si rapid faima. Din pacate, au inceput sa-si piarda popularitatea dupa sosirea pisicii Persane. Angora a fost incrucisata cu Persana pentru a se obtine o blana mai lunga si mai matasoasa. De-a lungul timpului, incrucisarile au permis ca genele pentru blana alba a pisicii Angora sa devina o parte stabila a liniei Persane, schimband culoarea gri a Persanei.

Beneficiul invers nu a fost egal pentru Angora. Isi pierdea treptat trasaturile unice si descendentii rezultati din imperechere au ajuns sa semene mai mult cu Persana pana cand Persanul a devenit rasa dominanta. Pe masura ce Angora si-a pierdut puritatea rasei din cauza acestor incrucisari, popularitatea sa a scazut la un nivel minim in anii 1900, obligand guvernul turc sa ia masuri. Poporul turc a acordat o mare valoare pisicilor. Asa ca guvernul, impreuna cu gradina zoologica din Ankara, au inceput un program atent de reproducere pentru a proteja si conserva pisicile albe pure Angora cu un ochi albastru si un ochi de culoarea chihlimbarului.

rasa Turkish Angora

Acesti ochi de culoare diferita a anumitor exemplare Angora sunt pretuiti de oamenii din Turcia, deoarece se crede ca au fost favoritele lui Allah (Muezza, pisica iubita a lui Mohammed era o Angora cu ochi diferiti ca si culoare). Pana in prezent este aproape imposibil sa achizitionati o pisica Angora alba din Turcia. Ele pot fi gasite doar la gradina zoologica sau in casele crescatorilor. Chiar si in Turcia, proprietarii unei Angora albe sunt rari.

In 1962, Liesa F. Grant, sotia colonelului de armata Walter Grant, care a fost detasat in Turcia, a reusit sa importe o pereche de Turkish Angora in SUA, impreuna cu certificatele lor de origine. Alti americani, care calatoreau sau stationau temporar in Turcia au dus de asemenea pisici Angora in SUA. Aceasta populatie mica, dar rezistenta, a format baza pentru o linie americana de pisici Angora. Datorita muncii sarguincioase din partea crescatorilor, rasa a ajuns sa fie suficient de numeroasa pentru a primi inregistrarea din partea Cat Fanciers Association (CFA) in 1968, si pentru a primi permisiunea provizorie de a participa la concursuri in 1970.

In 1973, CFA a acordat recunoasterea deplina pentru Turkish Angora dar pana in 1978 inregistrarea era limitata doar la pisici Angora albe. Din 1978, rasa a fost acceptata in toate culorile sale naturale si este acum o clasa participanta in cadrul tuturor asociatiilor de pisici din America de Nord.

Datele arata ca Angora alba este inca cea mai cautata. Crescatorii au acordat mai multa atentie si celorlalte culori realizand ca blana alba nu este mai frumoasa decat celelalte culori naturale. Entuziastii au contribuit la cresterea popularitatii pisicilor Angora colorate deoarece au descoperit ca este mult mai usor sa gasesti si sa transporti o Angora care nu este alba din tara sa natala.

Deoarece gradinile zoologice si guvernul turc si-au concentrat atentia doar asupra Angorei de culoare alba, toate celelalte culori ale rasei circula liber prin peisajele rurale si urbane.

Caracteristici fizice

Rasa de pisici Turkish Angora este o rasa naturala a carei istorie poate fi urmarita cu cateva milenii in urma. Avand dimensiuni medii, un corp subtire, bine echilibrat, este imaginea intruchipata a gratiei. Turkish Angora are corp lung, picioare subtiri, coada lunga, blana lunga, urechi si ochi mari.

Angora TurceascaEste o pisica delicata, cu oase fine, piept ingust si un strat moale de blana superba, lunga, matasoasa, care pare sa straluceasca atunci cand se misca. Blana are un singur strat, facand-o usor de ingrijit. Lungimea blanii depinde de sezon. In lunile calde blana capata un aspect mult mai scurt, iar in lunile reci devine mai groasa si mai lunga, mai pufoana, iar coada devine mai eleganta.

O buna comparatie este asemanarea cu pisica Persana, de care Turkish Angora a fost legata mult timp, mai ales in privinta blanii. Persana are de asemenea parul lung, insa are in plus un strat superior si un substrat. Aceasta nu este singura diferenta. Persana are o fata scurta si plata, in timp ce Angora are un nas mai lung si oase ale fetei delicate.

Pisica din rasa Turkish Angora este de asemenea asemanata si cu Turkish Van. Unul dintre motive se datoreaza tendintei sale de a avea ochi de culoare diferita. La fel ca Turkish Van, unele Angora au un ochi albastru si un ochi chihlimbar. Aceste pisici cu ochii diferiti la culoare sunt in general surde de o singura ureche, respectiv urechea de pe partea cu ochiul albastru.

Cealalta similitudine este naparlirea sezoniera a stratului unic de blana, devenind cu par scurt in lunile calde si mai pufoasa in lunile reci.

Cele doua rase au adaptat trasaturi similare pentru a supravietui climelor sezoniere diferite din Turcia. Exista destule diferente intre cele 2 rase pentru a fi clasificate separat. Intrucat provin din aceeasi regiune a lumii, s-ar putea presupune doar ca pisicile si-au asumat propriile caracteristici unice necesare pentru a supravietui iernilor aspre si verilor fierbinti din Turcia.

In mod traditional, albul pur a fost culoarea preferata si de multa vreme asociatiile de pisici au acceptat doar albul pentru competitii. Dar, Angora este in mod natural o rasa variata si recent crescatorii au subliniat varietatea culorilor cu care se nasc (peste 20 de culori), pe langa modelele tigrate.

Personalitate si temperament

Este o pisica desteapta si inteligenta care creeaza legaturi cu stapanii sai. Cu personalitatea sa afectuoasa si jucausa, Angora este o alegere de top pentru familii. Se intelege bine cu toata lumea – copii, seniori, vizitatori. Este devotata familiei sale umane si nu ii place sa fie lasata singura. Doreste sa participe la toate activitatile dvs. si este extrem de persistenta in a va atrage atentia. Este o adevarata pisica alfa.

Angora se intelege bine cu alte animale de companie din casa dar va clarifica cine este seful si cui apartine casa. Ii place sa-si rezolve singura problemele si sa fie independenta uneori. Nu este cea mai buna pisica pentru cineva care doreste o pisica care sa stea poala. Nu ii place sa fie tinuta mai mult de cateva minute la rand. Prefera sa ramana aproape,  in aceeasi incapere cu dvs.   de unde poate supraveghea actiunea si sa fie prezenta la toate evenimentele.

Rasa Turkish Angora

 

Aceasta este una dintre rasele de pisici carora le place sa vorbeasca (Tonkineza este o alta rasa careia ii place sa vorbeasca). Turkish Angora poate fi foarte vocala si poate purta o conversatie animata pentru o lunga perioada de timp. Adora sa danseze si este deosebit de captivanta atunci cand o face.

Ingrijire

Datorita faptului ca are un singur strat de blana, pierde foarte putin par si prin urmare necesita putina ingrijire. Urechile trebuie curatate saptamanal. Sunt,  sensibile la igiena intima, prin urmare mentineti tavita curata. In caz contrar, isi va cauta alte locuri in casa unde sa isi faca nevoile.

Sanatate

Pisica din rasa Turkish Angora este in general sanatoasa, insa poate prezenta unele probleme de natura genetica. Bolile cele mai des intalnite sunt: insuficienţa renala cronica, urolitiaza, ataxie, cardiomiopatie, displazie de sold/umar.

 

Sursa imagini: pixabay.com, unsplash.com

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button