Rosella cu mantie aurie – o pasare superba
Papagalul Rosella sau Rosella cu manta aurie (Eastern Rosella) poate fi o pasare superba pentru casa dvs.
Culoare: multicolor
Durata de viata: pana la 20 ani in habitatul natural
Caracter: destul de sociabil, vorbaret, fluierator
Dimensiune: mic-mijlociu, 28-30 cm lungime
Generalitati
Rosella cu manta aurie, (numit si rosella cu obraji albi) este un papagal care isi are originile in Australia. Este este cel mai colorat si mai popular papagal din familia Rosella care include 8 specii. Dintre acestea, puteti intalni frecvent ca animale de companie Crimson Rosella (sau Papagalul fanion) si Eastern Rosella (Rosella cu manta aurie).
Rosella cu manta aurie este un papagal favorit printre crescatori datorita aspectului sau uimitor si a naturii blande. Este, probabil, cea mai uimitoare din cele 8 specii de Rosella datorita culorilor stralucitoare ale penelor sale.
Specific pentru Rosella cu manta aurie sunt obrajii de culoare alba. Penajul include urmatoarele culori: purpuriu, galben stralucitor, albastru cobalt, verde pal, verde inchis. Ciocul si picioarele sunt gri deschis. Coloritul masculilor este mai intens. Am putea spune ca aceasta pasare arata ca o piesa de arta.
Habitat natural
Este originar din sud-estul Australiei si Tasmania. Locuieste in paduri deschise, zone impadurite, gradini, precum si parcuri, iar dieta sa in salbaticie consta din seminte de iarba, ierburi, fructe si muguri de flori.
Ingrijire
Rosella are nevoie de spatiu si o dieta buna pentru a prospera. Alegeti cea mai mare colivie pe care v-o puteti permite, dar aveti grija ca barele sa fie corect distantate pentru o pasare cu aceasta dimensiune a capului (mica).
Intrucat adora sa zboare, o voliera este excelenta pentru Papagalul Rosella, care va trai linistit intr-un spatiu suficient de mare. Acesti papagali adora sa faca baie, asa ca le puteti oferi un recipient cu apa pentru scaldat.
Hrana
Dieta unui Papagal Rosella ar trebui sa includa multe fructe si legume si cateva alimente sanatoase de la masa dvs. O puteti hrani cu mana, iar acestei pasari ii va placea sa stea pe umarul dvs. la masa si se va comporta destul de bine, spre deosebire de multe pasari care tind sa rataceasca prin casa.
Atunci cand ii oferiti cateva bucatele din farfuria dvs. este un moment si o modalitate buna care va permite sa intariti legatura dintre dvs. si pasarea dvs. Ingrijite corespunzator, aceste pasari traiesc mai mult de 25 de ani.
Personalitate si comportament
Fiind o pasare blanda si usor de ingrijit, Rosella cu manta aurie poate fi un animal de companie ideal pentru familie. Nu va suporta prea multe mangaieri, dar va fi multumit sa se plimbe pe umarul dvs.
Este o pasare usor de ingrijit de catre copii care stiu sa se comporte corect in preajma pasarilor. La fel ca la toate pasarile, exista posibilitatea de a ciupi, asa ca aveti grija la degetele copiilor.
Per ansamblu, sunt pasari grozave care isi vor pastra caracterul daca va faceti timp sa va jucati cu ele.
O Rosella cu manta aurie bine socializata poate deveni destul de atasata si se va bucura de compania dvs. Poate deveni deprimat daca nu aveti timp sa petreceti timp cu el. In acest caz, poate doriti sa luati in considerare achizitionarea inca a unui exemplar.
Sunete si cantecul pasarii
Nu este o pasare zgomotoasa in mod constant, insa sunt pasari capabile sa vocifereze puternic, mai ales seara si dimineata. Pot invata unele cuvinte simple, sau cantece fluierate, pe care le pot interpreta chiar remarcabil. De exemplu, le puteti pune muzica cu tonuri fluierate si le veti auzi apoi redate de pasarea dvs. intocmai.
Sanatate
Rosella cu manta aurie este predispusa la infectii fungice si infectii cu viermi intestinali, ceea ce inseamna ca trebuie sa acordati atentie mentinerii curateniei in incinta lor. Sunt, de asemenea, susceptibile la psitacoza (Bacteria Chlamydia psittaci).
Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.
Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.
Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.