PasariSpecii de pasari

Papagalul nimfa ca animal de companie

Papagalul nimfa (Nymphicus hollandicus) este una dintre cele mai populare pasari de companie, de origine  australiana. Este zvelt,  bland cat si indraznet. Cu un papagal nimfa in casa aveti toate sansele sa auziti un repertoriu bogat de ciripituri si fluieraturi.

Culoare: gri, alb, galben
Durata de viata: pana la 20 ani
Caracter: sociabil, fluierator
Dimensiune: mic, 30-35 cm, 70-120 gr (adult)

 

Generalitati

Dragalas, plin de viata si comic –  sunt doar trei motive pentru care papagalul nimfa poate fi alegerea nr. 1 pentru multi. Sunt si fluieratori talentati. Masculii in special sunt cunoscuti pentru serenadele lor adresate persoanei favorite, obiectului preferat sau reflexiei din oglinda.

papagalul nimfa

Atunci cand nu fluiera sau nu se ocupa de cautarea hranei sau a distractiei in jurul coliviei papagalii nimfa sunt bucurosi sa-si petreaca timpul pe umarul persoanei preferate. Un papagal nimfa sanatos si bine socializat poate fi un animal de companie excelent, fiind ideal pentru traiul intr-un apartament.

Habitat natural

Papagalul nimfa Nymphicus hollandicus

Provin din regiunile semi-aride ale Australiei. Acest mediu deschis ar putea fi motivul pentru care papagalul nimfa nu emite un tipat patrunzator (sau asurzitor) precum al papagalilor proveniti din habitatele dense ale padurii tropicale.

Papagalul nimfa zboara aproape de pamant cautand hrana. Se reproduce usor in salbaticie si sunt usor de reprodus in captivitate. Acest lucru ii face disponibili pe scara larga ca animale de companie la un cost mai mic decat majoritatea celorlalte specii de papagali.

In salbaticie, papagalii nimfa sunt intotdeauna in alerta in caz de pradatori si au un somn foarte usor. Un papagal nimfa crescut ca si animal de companie ar putea avea episoade ocazionale de frica noaptea zbatandu-se in colivie. Va puteti ajuta papagalul sa se linisteasca lasand o lumina de veghe aprinsa in incapere.

Ingrijire

Are nevoie de o colivie suficient de spatioasa pentru a gazdui multiple bete, leagane, jucarii, vase pentru mancare si suficient spatiu pentru a bate din aripi fara a le lovi de nimic. O colivie cu usa de acces mare este ideala, deoarece faciliteaza intoarcerea pasarii in colivie.

In mod natural Papagalii nimfa sunt obisnuiti sa isi caute hrana pe sol. Acoperiti pardoseala coliviei cu bucati de ziar si presarati diverse gustari faramitate pentru papagali sau seminte astfel incat papagalul sa le gaseasca.

papagalul nimfa

Papagalii sunt pasari sociale si prospera atunci cand li se ofera oportunitati de a interactiona cu dvs. Le puteti mangaia penele obrajilor, puteti vorbi cu ei sau sa ii lasati pur si simplu sa stea in aceeasi incapere cu dvs.

Hrana

O dieta sanatoasa pentru papagalii nimfa inseamna o alimentatie echilibrata bazata pe pelete, legume proaspete si seminte. Daca este hranit si ingrijit in mod corespunzator un Papagal nimfa poate trai mai mult de 20 de ani.

Personalitate si comportament

Pozitia penelor de pe creasta unui Papagal nimfa va poate spune starea sa de spirit. Daca penele de pe creasta sunt ridicate inseamna ca pasarea tresare sau este extrem de curioasa. Un papNymphicus hollandicusagal nimfa defensiv isi va tine penele de pe creasta aplatizate indicand ca este deosebit de stresat, mai ales daca si suiera. Cand penele se afla oblic (intre cele doua pozitii) papagalul se simte multumit si relaxat.

Jucariile concepute pentru a fi distruse de ciocurile lor mici sunt perfecte pentru papagalii nimfa si includ bucati de hartie, carton, bucati din lemn moale sau piele bruta netoxica pentru mestecare. Le plac jucariile cu elemente din plastic dur, cum ar fi margelele. Masculii cauta adesea oglinzi si alte obiecte reflectorizante la care sa fluiere.

Datorita faptului ca are inclinatia naturala de a-si cauta hrana pe sol, papagalul nimfa are tendinta  sa zboare din colivie pe podea, asa ca fiti foarte precaut ori de cate ori pasarea dvs. este in afara coliviei astfel incat sa nu o calcati. Feriti-o si de alte animale de casa, precum caini sau pisici.

Un papagal nimfa femela ar putea cauta o zona inchisa si ingradita in care sa cuibareasca, cum ar fi coltul unui dulap sau in spatele mobilierului (chiar daca nu exista niciun mascul prezent) asa ca supravegheati aceste zone.

Ce ne spune creasta lor despre aceste pasari?

Principala caracteristica a acestor papagali este creasta ridicata, care exprima starea sa de spirit. Astfel:

  • creasta in pozitie verticala indica un papagal nimfa speriat sau agitat
  • o creasta usor inclinata indica un Papagal nimfa relaxat, iar
  • creasta pleostita, indica faptul ca aveti un papagalul nimfa furios, suparat sau intr-o stare defensiva

Pe langa aceste manifestari, Papagalul nimfa mai are obiceiul de a da din cap, de a scrasni din dinți, de a se scarpina cu ciocul, de a atarna cu capul in jos, sau de a musca.

Sunete si cantecul pasarii

Sunt mai inclinati sa fluiere decat sa vorbeasca. Masculii sunt mai predispusi sa vorbeasca decat femelele, iar unii pot invata cateva cuvinte sau fraze. In loc sa emite tipete strindente aceste pasari tind mai mult sa ciripeasca, iar volumul relativ redus de zgomot produs ii face sa fie un animal de companie placut.

Daca parasiti incaperea este posibil ca papagalul nimfa sa emita un semnal sonor ca tentativa de a pastra contactul cu dvs.

Papagalii nimfa pot fi invatati sa va raspunda la fluierat insa in general nu sunt cunoscuti pentru capacitatea lor de a fi dresati.

Masculii canta si fluiera, iar femelele sunt relativ tacute. In plus, masculii pot fi mai agresivi.

Papagalul nimfa

Sanatate

Este normal ca un papagal nimfa sa stranute de cateva ori pe zi pentru a indeparta parul sau praful din nari, si care pot fi insotite de o descarcare clara (limpede). Daca stranutul este persistent si/ sau scurgerea nu are o culoare clara, contactati medicul veterinar. 

Papagalii nimfa sunt zburatori excelenti si au nevoie de taiere aripilor mai frecvent decat alte specii de papagali, deoarece sunt capabili sa zboare nu dupa mult timp dupa taierea penelor. Aceste pasari naparlesc (isi schimba penele vechi cu altele noi) de cateva ori pe an.

O problema principala de sanatate la femele o reprezinta depunerea de oua cronica care ii poate epuiza corpul de minerale vitale si calciu, precum si retentia oualor cand pasarea este incapabila sa expulzeze oul format in corpul ei. (Papagalul nimfa femela nu are nevoie de un mascul pentru a produce un ou. Insa aceste oua nu sunt fertile.)

Prin urmare, femelele au adesea nevoie de extra-calciu in dieta lor. Deoarece multi papagali nimfa sunt adesea hraniti cu o dieta bazata in principal pe seminte multi sufera de malnutritie si carente de vitamine si minerale. 

O dieta completa alcatuita doar din seminte este bogata in grasimi, ceea ce poate duce la boala ficatului gras. O dieta sanatoasa, cu continut scazut de grasimi, cu un echilibru adecvat de vitamine, minerale si aminoacizi poate contribui la prevenirea bolilor la papagalul nimfa. Puteti opta pentru o hrana special formulata pentru a satisface nevoile dietetice ale Papagalului nimfa.

Papagalul nimfa

La ce sa fiti atent atunci cand achizitionati un Papagal nimfa

Semnele unei pasari sanatoase includ: vigilenta, pene curate si culori vibrante, ochi stralucitori, nari curate si fara scurgeri.

Papagalul nimfa apartine speciilor dismorfice, adica exista o distinctie vizuala clara intre masculi si femele. Masculii au culori mai vibrante, capul sau fiind in totalitate galben sau alb, cu cercuri portocalii mai stralucitoare in obraji. Capul femelei are petele din obraji mai putin definite.

Exista multe mutatii de culoare si mutatii incrucisate la crescatori cum sunt lutino (galben), pearl, pied, whiteface, albino, iar datorita acestora s-ar putea sa nu fie posibila distingerea vizuala dintre masculi si femele.

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button