Rase de pisici

Rasa de pisici American Shorthair

Rasa de pisici American Shorthair este o adevarata rasa de pisici utilizate la diverse munci. Sunt pisici bine construite, echilibrate, simetrice, cu o conformatie care indica putere, rezistenta si agilitate.

Blana: scurta, deasa, diverse culori si modele (peste 60 culori)
Talia: medie-mare, 3,5-7 kg
Caracter: afectuoasa, prietenoasa, inteligenta, curioasa, sociabila
Durata de viata: 15-20 ani

Ingrijre: blana necesita periere saptamanala

 

Istorie si context

Istoria American Shorthair dateaza cu peste 300 de ani in urma, incepand cu calatoria sa din Marea Britanie peste Oceanul Atlantic si pana la sosirea sa in SUA. In 1621, corabia Mayflower pe care se gaseau pisici Shorthair a ajuns in SUA, odata cu primii pelerini din Anglia.

Radacinile pisicii Shorthair incep in Anglia. Fiind o pisica de casa obisnuita in Marea Britanie, Shorthair era apreciata pentru pentru abilitatile sale de lucru, in special pentru tinerea rozatoarelor sub control. Din acest motiv, era o pisica dusa in mod obisnuit in expeditii pe mare. Si astfel, in perioada 1621-1639, aceste pisici au fost tovarasi felini fideli pe corabii, care ajutau atat la pastrarea depozitelor de alimente in siguranta fata de rozatoare, cat si la eliminarea sobolanilor purtatori de boli.rasa American Shorthair

Este important sa ne amintim ca pana in anii 1620, oamenii din Europa – inclusiv Marea Britanie – se obisnuisera cu epidemii frecvente de ciuma neagra. In primele decenii ale aparitiei acestei boli, pisicile erau in mod frecvent invinovatite pentru raspandirea bolii si erau deseori sacrificate. Fara pisici, populatia de sobolani a explodat si a condus la transmiterea pe scara larga a ciumei.

Dar pana in anii 1600, oamenii facusera legatura intre ciuma si rozatoare, un posibil purtator al bolii. British Shorthair si-a recapatat pozitia bine apreciata, ramanand si astazi un element comun al casei britanice.

Descendentii lor – ceea ce urma sa devina American Shorthair – au evoluat pentru a se adapta la conditiile noii lumi, pastrandu-si statutul de lucratori eficienti si de incredere.

O serie de factori au modelat forma si personalitatea pisicii American Shorthair, cei mai importanti fiind elementele de mediu si incrucisarile,  facute atat in mod natural, cat si prin interventie umana.

Adaptabilitatea la mediu a fost esentiala pentru supravietuire, iar natura i-a selectat pe cei care ar putea supravietui iernilor dure si verilor fierbinti, sa lucreze ore indelungate la ferma, fara sa oboseasca, iar la sfarsitul zilei sa se odihneasca, intocmai ca un membru al familiei. Shorthair-ul s-a maturizat si a devenit astazi o pisica puternica, robusta si nepretentioasa.

In 1906, Cat Fanciers Association (CFA) a inclus American Shorthair in primul sau registru. Crescatorii se straduiesc sa mentina distinctia dintre pisicile American Shorthair atent crescute si pisica obisnuita de pe strada (maidaneza), deoarece asemanarile fizice exterioare sugereaza o relatie.

Rasa de pisici American Shorthair a parcurs un drum lung, de la inceputurile sale umile pana la esalonul inalt al expozitiilor de feline. Toate insa meritate pentru aceasta pisica indragita si loiala.

Caracteristici fizice

American Shorthair este o pisica musculoasa cu o dispozitie blanda. De dimensiuni medii pana la mari, este o pisica utilizata la diverse munci, avand atat echilibru, cat si rezistenta.

Culoarea cea mai frapanta pentru blana pisicii American Shorthair este argintie cu marcaje negre. Aceasta este una dintre cele mai populare culori, dar exista peste 60 de culori disponibile pentru American Shorthair.

Corpul pisicii este lung, pieptul larg, capul rotund cu ochi agili, care pot avea diverse culori, de la galben la verde.

Personalitate si temperament

Aceasta rasa si-a facut un renume datorita naturii sale adaptabile si vocii tacute. Spre deosebire de multe pisici, nu „plange” pentru atentie si nu este nici prea emotiva, nici prea rezervata.

Este pentru cei care isi doresc o pisica care sa stea calma in poala si care sa nu faca ravagii prea mari in casa. De asemenea, este o pisica usor de dresat, devotata familiei, care se intelege bine atat cu copiii cat si cu alte animale de companie din casa.

Este afectuoasa si prietenoasa, apreciind compania oamenilor, jocurile care ii provoaca curiozitatea si inteligenta.

Ingrijire

Rasa pisici American Shorthair nu necesita multa intretinere. Perierea saptamanala a blanii este de ajuns pentru a-si mentine stralucirea. Toaletarea ocazionala este o optiune, dar nu o cerinta. Este una dintre cele mai sanatoase pisici, avand nevoie doar de o dieta bine echilibrata, vaccinari si controale anuale.

Desi este foarte energica, pisica American Shorthair prefera miscarea deliberata, avand nevoie doar de exercitiu sub forma de joc usor.

Sanatate

Pisicile din rasa American Shorthair au o durata de viata de 15-20 ani. Tinand cont ca sunt descendente ale pisicilor care lucrau la feme si adaugand consolidarea atenta a bazei genetice din partea crescatorilor, este usor de inteles de ce este considerata una dintre cele mai sanatoase rase de pisici.

 

Sursa imagini: pixabay.com

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button