Rase de pisici

Pisica Sphynx

Blana: nu are
Talia: medie
Caracter: plina de energie, curioasa, inteligenta, loiala, afectuoasa, extrovertita
Durata de viata: intre 10-17 ani

Ingrijire: spalarea pielii saptamanal pentru indepartarea secretiilor uleioase absorbite in mod normal de par

Istorie si context

Caracteristica neobisnuita a unei pisici Sphynx fara par a fost probabil o mutatie naturala spontana in rasa. Cartea „The Book of the Cat” publicata in 1903 se refera la o pereche de pisici fara par numite Mexican Hairless. Rasa a reaparut mai tarziu, cand un cuplu de pisici Siameze au nascut trei pisoi fara par in 1950, la Paris. Desi imperecherea ulterioara intre aceeasi pereche a produs acelasi rezultat, incrucisarea cu alte pisici siameze nu a dus la descendenti fara par.

Alte exemplare fara par au fost descoperite in Maroc, Australia, Carolina de Nord si in Toronto, Canada unde in 1966, o pereche de pisici domestice cu par scurt a dat nastere unui pisoi fara par. Si atunci a aparut pisica Sphynx moderna.

Cu toate acestea, istoria familiara a rasei de pisici Sphynx incepe in 1975. Milt si Ethelyn Pearson, proprietari de ferme din Minnesota, au descoperit ca pisica lor de ferma, Jezabelle, nascuse un pisoi fara par. Acest pisoi, Epidermis, a fost apoi imperecheat cu un pisoi fara par nascut mai tarziu numit Dermis si vandut lui Kim Mueske, un crescator din Oregon.

In 1978, Shirley Smith din Ontario, crescatoare de pisici Siameze, a descoperit doi pisoi fara par pe o strada din carierul unde locuia. Cei doi pisoi, Punkie si Paloma, au fost ambii achizitionati de Dr. Hugo Hernandez si incrucisati cu un Devon Rex alb, pe nume Curare van Jetrophin.

Pisicile produse din aceasta uniune impreuna cu pisicile din Oregon, au pus bazele unei noi rase. Desi nu este pisica Sphynx pe care o stim astazi, deoarece imperecherile pisicii Sphynx cu Devon Rex au dus la anomalii congenitale, descendentii care au rezultat au fost suficienti pentru a provoca o unda de entuziasm in comunitatea de reproducere a pisicilor.

Crescatorii din Europa si America de Nord au inceput sa lucreze la perfectionarea rasei, incrucisand Sphynx-ul cu pisici cu par normal, apoi revenind, selectand pisoi cu calitati fizice si mentale care ar fi cele mai bune pentru perpetuarea rasei. Aceasta reproducere selectiva de-a lungul anilor a produs o rasa puternica si viguroasa, cu o gama larga de gene.

In 2002, Asociatia Cat Fanciers (CFA) a acceptat in cele din urma rasa Sphynx in competitie la clasa Championship.

Rasa Sphynx a fost incrucisata cu American Shorthair dar numai pana in 2010, cand linia genetica Sphynx a devenit stabila. Dupa 2010 rasa Sphynx are voie sa se imperecheze doar in clasa sa de rasa.

Caracteristici fizice

Pisica Sphynx (Sfinx) este o pisica de dimensiuni medii spre mari, musculoasa si grea pentru aspectul si dimensiunea sa. Urechile sale sunt mari pana la foarte mari, deschise larg si pozitionate vertical, la fel ca urechile unui liliac. Ochii sunt mari si rotunzi, adanciti in orbite, avand forma de lamaie.pisica-Sphynx

Ochii mari si rotunzi confera pisicii Sphynx un aspect abordabil, prietenos. Nu exista o culoare specifica a ochilor, aceasta putand varia. Pometii sai sunt proeminenti, oferind acestei rase un aer regal care ne duce cu gandul la pisicile egiptene.

Pot avea sau nu mustati si sprancene. Daca exista mustati acestea sunt putine si rare. Are o burtica destul de proeminenta insa aceasta caracteristica este normala, pisicile Sphynx avand un apetit consistent si un metabolism cu arderi puternice.

Temperatura corpului pisicii este cu 1-2 grade peste temperatura medie a pisicilor normale. Asa se justifica apetitul urias al pisicilor, pentru a compensa aceasta pierdere de caldura.

Desi mai este numita uneori pisica Sphynx fara par aceste pisici nu sunt total lipsite de par, desi par asa. Ele sunt de fapt acoperite cu un par fin si pufos care abia poate fi simtit sau chiar vazut cu ochiul liber. Datorita finetii sale, pielea rasei de pisici Sphynx este adesea comparata cu pielea de caprioara calda sau cu coaja de piersica.

O alta trasatura neobisnuita a acestei pisici sunt ridurile sale. In jurul umerilor, intre urechi si in jurul botului sunt locurile in care ridurile sunt mai pronuntate. Ridurile nu sunt o caracteristica exclusiva a acestei rase fiind prezente si la alte pisici insa sunt mai evidente la pisica Sphynx din cauza lipsei de blana.

pisica Sphynx

Culoarea Pisicii Sphynx poate varia considerabil. Marcajele pielii imita marcajele normale pe care le puteti gasi pe blana unei pisici. Toate culorile si marcajele, in orice combinatie intalnita la feline, sunt acceptabile pentru pisica Sphynx.

Personalitate si temperament

Este o pisica plina de energie care poate efectua trucuri acrobatice. Are un echilibru excelent, urcandu-se pe usi, pe rafturi sau cocotandu-se pe umerii dvs., ca o pasare. Iubeste atentia umana si va face multe smecherii spre distractia tuturor. La fel ca un clovn, va face tot felul de tumbe si cazaturi.

Pisica Sfinxul este curioasa si putin rautacioasa, cu un nivel ridicat de inteligenta. Este o rasa bine crescuta si usor de manevrat.

Este loiala si afectuoasa fata de proprietarii sai urmarindu-va prin casa si dand din coada. Pisica Sphynx este cu adevarat o extrovertita. Va solicita atentia dvs. neconditionata si detesta sa fie ignorata. Se intelege bine si cu alte animale, caini si pisici.

Sanatate si ingrijire

In ciuda lipsei sale aparente de par, ingrijrea pisicii Sphynx este importanta. La o pisica obisnuita, uleiurile corporale sunt absorbite de blana insa pisica Sphynx nu are un mod natural de a mentine uleiul de pe piele in echilibru. Acest lucru poate duce la probleme de piele daca pisica nu este ingrijita si la pete uleioase pe mobilier. O baie cel putin o data/saptamana pentru indepartarea acumularilor de uleiuri corporale este suficienta pentru a mentine pielea sanatoasa si mobilierul curat.

pisica SphynxUn aspect important pentru piele este ca pisica Sphynx trebuie protejata de razele soarelui. Este suficienta o expunere limitata. O cantitate mica de soare va intensifica culorile naturale ale pielii pisicii. Prea mult soare ii va arde pielea la fel ca si in cazul oamenilor.

Din punct de vedere genetic, rasa de pisici Sphynx este puternica, nefiind predispusa probleme specifice si cu putine probleme de sanatate.

Pentru o persoana care considera pisica Sphynx ca o alternativa la o pisica cu blana din cauza alergiilor la parul de pisica este mai bine ca potentialul proprietar sa faca mai multe cercetari. Nici o pisica nu este in intregime hipoalergenica si din moment ce uleiurile corporale produc in general reactia alergica, uleiurile corporale ale pisicii Sphynx pot fi un alergen mult mai puternic pentru unele persoane din cauza excesului de ulei.

Alternativ, exista si persoane cu predispozitie la alergii care au descoperit ca pisica Sphynx este perfecta pentru ei. O persoana cu alergii severe ar trebui sa fie testata pentru alergie la uleiul de pisica, inainte de adoptia pisicii.

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button