Rase de caini

Rasa de caini Norwich Terrier

Rasa Norwich Terrier se numara printre cei mai mici terrieri de lucru. Este o rasa vioaie, cu un corp indesat, urechi ridicate si ascutite, precum si o blana destul de rezistenta la intemperii. Asemanandu-se cu Norfolk Terrier, Norwich Terrier are adevarat spirit de terrier, fiind intotdeauna pregatit pentru actiune si aventura: are abilitati excelente de a lucra in haita si o mare putere de deplasare.

Blana: dubla, sarmos, tare, (toate nuantele de rosu, negru, maro, galben-pai)
Talia: mica, 24-26 cm, 5-5,5 kg
Caracter: afectuos, inteligent, neinfricat, energic, sensibil, rezistent, neobosit
Speranta de viata: 12-14 ani

Ingrijire: necesita pieptanare regulata si tundere de 3-4 ori/an

 

Istorie si context

In Anglia, soricarii cu picioare scurte au fost intotdeauna apreciati. Cu toate acestea, in secolul al XIX-lea au inceput sa apara rase mai mici, precum Norfolk Terrier si Norwich Terriers (cunoscuti pe atunci si sub numele de CanTabs si Trumpington Terrier). Era o situatie frecventa ca studentii de la Universitatea Cambridge sa detina un mic terrier ca animal de companie.

Pe la sfarsitul secolului al XX-lea, un Trumpington Terrier pe nume Rags a vazut lumina zilei intr-un grajd de langa Norwich. Tatal a numerosi caini, Rags este adesea considerat stramosul principal al Norwich Terrier-ului modern.

In 1936, American Kennel Club a recunoscut in mod oficial rasa. La inceput, rasa a inclus atat soiul cu urechi pliate cat si cu urechile ridicate.

In 1964, English Kennel Club le-a recunoscut ca doua rase separate – pe cei cu urechi pliate ca Norfolk si cei cu urechi ridicate ca Norwich. American Kennel Club a urmat acest exemplu de separare a raselor in functie de tipul urechilor in 1979.

Caracteristici fizice

Blana dubla a cainelui din rasa Norwich Terrier este alcatuita dintr-un strat exterior drept, sarmos, apropiata de corp, de culoare rosie, galben-pai, neagra sau cafenie. Parul este mai gros in jurul gatului, formand un fel de coama care ofera cainelui protectie.Rasa Norwich Terrier

Expresia sa are ceva din aspectul unei vulpi. De fapt, acest caine cu corp patratos, indesat, robust si vioi, este unul cei mai mici terrieri de lucru. Datorita dimensiunii sale reduse, poate urmari vulpile si animalele mici (rozatoare) prin pasaje inguste. Dintii sai mari il ajuta sa imobilizeze in mod eficient prada. Coada este suficient de lunga pentru a putea fi tinut ferm, atunci cand trebuie tras afara dintr-o vizuina.

Urechile sunt ascutite, ridicate, mereu in alerta.

Personalitate si temperament

Fiind un bun vanator prin natura sa, are tendinta de a urmari animalele mici. Acest caine amuzant, plin de viata si independent este un bun tovaras desi uneori provocator. Este perfect pentru cei care au un simt al umorului dezvoltat si al aventurii.

Are toate caracteristicile unui adevarat terrier, adica este puternic, neinfricat, independent si iubitor, fiind un caine de familie excelent.

Nu le place sa ramana mult timp singuri, fiind predispusi sa latre, sa sape si sa roada tot ce prind. Au un instinct puternic de urmarire. Prin urmare, atunci cand iesiti cu el afara nu il lasati niciodata liber. Se poate angaja in urmarirea unor animale mici si va va ignora comenzile.

Daca il lasati mult timp singur este recomandat sa ii aduceti un alt caine companion insa faceti acest lucru cat terrier-ul este mic. Ca si adult, va accepta cu greu compania altui caine. Nu accepta pisicile sau alte animale de mici dimensiuni,  considerandu-le prada.

Ingrijire

Pentru a fi sanatosi si fericiti, acesti caini necesita un nivel moderat de exercitii. O plimbare zilnica sau un joc cu mingea sunt suficiente. Pot trai foarte bine intr-un apartament (atata timp cat le satisfaceti nevoia zilnica de miscare) si nu sunt la fel de galagiosi precum alti terrieri.

Cel mai bine o va duce ca si caine de casa cu acces la curte. Poate trai in aer liber in timpul zilei, intr-un climat temperat sau cald.

Blana sarmoasa a cainelui necesita pieptanare ocazionala saptamanala si tundere de 3-4 ori/an.

Sanatate

Cainele din rasa Norwich Terrier are o durata medie de viata de 12-14 ani. Poate suferi de luxatie de rotula, cataracta, acarieni cheyletiella si surditate.

De asemenea, este predispus la probleme minore de sanatate, cum ar fi alergiile si convulsiile, si la probleme majore, cum ar fi displazia canina de sold (CHD).

 

Sursa imagini: pexels.com

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button