Rasa Basset Hound – un caine bland cu miros fin

Delicat si calm, cainele din rasa Basset Hound poate fi recunoscut imediat datorita corpului sau mare, greu, urechilor lungi si picioarelor scurte. Cuvantul „Basset” provinde din cuvantul frantuzesc „bas” care inseamna „jos”. Un lucru este sigur insa: Basset Hound este un caine de urmarire si de vanatoare excelent si un animal de companie loial.
Blana: scurta (tricolora-negru cafeniu si alb sau bicolora-galben si alb)
Talia: medie, 18-27 kg, 33-38 cm
Caracter: inteligent, jucaus, sociabil, prietenos, de familie
Durata de viata: 8-12 ani
Ingrijire: necesita dresaj ferm si oarecare experienta in cresterea acestuia
Istorie si context
Basset Hound a fost mentionat pentru prima data intr-un text din secolul al XVI-lea care vorbea despre vanatoarea de bursuci. Cu toate acestea, oamenii au folosit rase de caini cu picioare scurte din cele mai vechi timpuri.
Dupa Revolutia Franceza, multi vanatori obisnuiti solicitau un caine care sa poata fi urmat la pas. Acest caine trebuia sa fie puternic, cu oase grele si cu picioare scurte, cu o buna capacitate de adulmecare a mirosului.
Basset a fost o alegere buna deoarece cainele se misca incet, permitand astfel vanatorului sa atace prada cu usurinta. Desi de obicei era utilizat la vanatoarea de iepuri, putea vana si mamifere mai mari. Au fost create in cele din urma 4 tipuri de caine cu picioare scurte, dintre care Basset Artesien Normand era cel mai apropiat de Basset-ul modern.
Basset a fost incrucisat cu Bloodhounds la sfarsitul anilor 1800 pentru a creste dimensiunea cainelui. Rezultatul a fost apoi incrucisat cu Artesien Normand. In aceeasi perioada au fost introduse exemplare de basset in America si Anglia, ducand la popularitatea rasei.
La mijlocul anilor 1900, Basset a devenit popular ca animal de companie si in domeniul divertismentului si al publicitatii, datorita expresiei sale amuzante.
Datorita naturii sale blande, pasnice, Basset ramane si astazi un favorit printre crescatorii de caini, vanatori si familii.
Caracteristici fizice
Basset Hound are o structura grea, osoasa, facandu-l proportional mai mare decat celelalte rase. Picioarele scurte ale cainelui si corpul lung si greu il ajuta sa alerge fara probleme si cu putere. Se deplaseaza cu nasul indreptat spre pamant. Blana sa groasa, care poate avea diverse culori (in general combinatii de negru, maro si alb), il protejeaza de maracini si scaieti in timpul partidelor de vanatoare.
Potrivit expertilor, ridurile si urechile lungi ajuta cainele la captarea mirosului. Botul este mare, gazduind un aparat olfactiv complicat – care face ca Basset Hound sa se evidentieze de alti caini, chiar si cu picioarele sale scurte.
Este cainele cu cele mai lungi urechi, care atarna in jos. Are o expresie permanenta de tristete datorita pielii in exces de pe fata care formeaza riduri. Bineinteles, va avea aceasta privire trista tot timpul, chiar si atunci cand se joaca.
Personalitate si temperament
Cainele din rasa Basset Hound este foarte prietenos, atat cu copiii cat si cu alte animale de companie. Este una dintre cele mai relaxate si blajine rase de caine.
Cu toate acestea, acest caine lent poate deveni usor incapatanat. Copiii nu ar trebui sa tensioneze spatele cainelui deoarece este predispus la probleme.
Este un caine care adora sa adulmece, latrand zgomotos cand ia urma vanatului si inspectand lucrurile incet. Fiind condusi de mirosul lor fin si adorand sa ia urma vanatului, cainele va continua sa urmareasca prada chiar daca se pierde.
Ingrijire
Necesita exercitiu zilnic usor. Un joc in gradina sau parc, precum si o plimbare in lesa sunt suficient de bune pentru a satisface cainele din rasa Basset Hound.
Fata cainelui, in special ridurile si zona din jurul gurii, trebuie pastrata intotdeauna curate, in timp ce blana nu necesita multa ingrijire.
Cainii din aceasta rasa au tendinta de a saliva si se simt bine in interior, ca animal de casa. Este afectuos, se comporta bine in preajma copiilor si nu il deranjeaza prezenta altor caini sau animale.
Pe durata dresajului, va trebui sa insistati pe comenzile de oprire si chemare. In entuziasmul sau de a adulmeca orice urma interesanta, are tendinta de a se indeparta de stapan.
Sanatate
Cainii din rasa Basset Hound au o durata medie de viata de 8-12 ani. Este predispus la afectiuni majore de sanatate, cum ar fi osteocondrita disecanta (OCD), torsiunea gastrica, displazia cotului, trombopatia, entropionul, otita externa, ectropionul, glaucomul, boala von Willebrand (vWD) si displazie de sold canin (CHD).
Obezitatea este o problema comuna la rasa (este un animal gurmand si pofticios) si poate duce la probleme de spate; poate suferi de luxatie de rotula. Pentru a identifica unele dintre aceste probleme, medicul veterinar poate recomanda examinari periodice oculare si de sold la aceasta rasa de caine. Analizele de trombocite pot ajuta la confirmarea bolii von Willebrand (vWD), o boala hemoragica mostenita.
Sursa imagini: pixabay.com, unsplash.com
Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.
Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.
Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.