Rase de caini

Ogarul englez (Greyhound)

Ogarul englez (Greyhound) este un caine mare, cu o constitutie fizica unica, subtire. Este cunoscut pentru viteza sa – poate atinge peste 72 km/h. In ciuda acestei supraabundente de energie, Ogarul englez este un animal de companie excelent, calm si bland.

Blana: scurta si neteda (negru, cafeniu, tigrat, alb, albastru, roscat)
Talia: medie, 26-34 kg (femele), 27-40 kg (masculi)
Caracter: inteligent, echilibrat, afectuos, atletic, bland, tacut
Durata de viata: 10-14 ani
Ingrijire: necesita exercitiu regulat si alergare

 

Istorie si context

istoric ogar englezCainii de tip ogar au fost descrisi inca din epoca greaca, egipteana si romana. In perioada Saxonilor, ogarul era o rasa populara si consacrata in Marea Britanie. Atat nobilimea, cat si oamenii de rand au apreciat foarte mult acest caine.

Primul ogar Greyhound a fost un caine de vanatoare care putea alerga intr-un ritm foarte rapid. Cuvantul Greyhound provine probabil din engleza veche grighund – „Hund” antecedentul mai modernului „hound” – sau din latinescul gradus, adica de grad inalt.

In 1014 d.Hr., legile padurilor interziceau tuturor cu exceptia nobilimii sa creasca ogari langa padurile regale. Astfel de legi au continuat sa existe  inca 400 de ani. Dar chiar si dupa ce legile au fost abolite, rasa a ramas a nobililor deoarece detinerea cainilor Greyhound nu a fost utila oamenilor de rand.

Ogarul a devenit in cele din urma valoros pentru urmarirea iepurilor iar in anii 1800, cursele de ogari au devenit o activitate populara de agrement a clasei superioare. Pana in 1926 cursele se faceau aproape exclusiv pe piste, facand ogarii atat de populari incat erau crescuti in principal pentru curse..

Cu toate acestea, ogarii au devenit exemplare frumoase si in cadrul expozitiilor canine, iar in 1885 rasa a fost recunoscuta de American Kennel Club (AKC). Curand dupa aceea, ogarul a fost impartit in ogari de curse si ogari pentru expozitii.

 

Caracteristici fizice

Ogarul englez (Greyhound) are spatele arcuit si picioarele lungi, permitandu-i sa se intinda si sa se contracte cu un efort minim iar acest lucru il face unul dintre cele mai rapide animale de pe uscat. In timp ce alearga, coada cainelui actioneaza de fapt ca frana si carma.

greyhound

Exista doua tipuri ale ogarului: AKC si NGA. Tipul American Kennel Club (sau AKC) este adesea mult mai inalt si mai ingust decat tipul National Greyhound Association (sau NGA). Are gat si picioare mai lungi, pieptul mai adanc, iar spatele lor este mai arcuit. Ogarii NGA au muschi adunati, mai putin estetici, dar sunt mai rapizi decat omologii lor.

greyhound

Ambele tipuri de ogari au blana scurta si neteda, in diferite culori. Ogarii NGA au blana mai groasa, mai putin eleganta si sunt mai susceptibili la caderea parului in jurul coapselor si a picioarelor.

Personalitate si temperament

Desi are un temperament independent, este intotdeauna dornic sa va multumeasca. Este o rasa foarte sensibila, timida si poate fi rezervat in preajma strainilor.

Ogar englez

In interior, cainele este foarte calm, linistit si bine educat, dar in aer liber va urmari orice lucru mic care se misca. Ogarul se va comporta in general bine cu alte animale de companie si alti caini cu care a crescut.

Ingrijire

Exercitiul regulat sub forma de alergari ocazionale si a unei plimbari lungi cu lesa este bun pentru ogar. Ii place sa alerge la viteze mari in aer liber deci ar trebui sa fie lasat sa iasa doar in zone deschise si sigure.

Rasa necesita asternuturi calde si moi si nu-i place sa traiasca in aer liber.

Ogarul englez (Greyhound)

Blana este usor de intretinut – necesita doar o periere ocazionala pentru a scapa de parul mort.

Sanatate

Ogarul englez (Greyhound) are o durata medie de viata de 10-13 ani, nefiind predispus la probleme majore de sanatate. Cu toate acestea, unele dintre afectiunile minore care pot afecta rasa includ osteosarcomul (cancer osos), acalazia esofagiana (alterarea peristaltismului) si torsiunea gastrica (rotirea stomacului in ax longitudinal).

Ogarii  nu pot tolera anestezia barbiturica si sunt susceptibili la leziuni si sfasieturi ale varfului cozii. Ogarii NGA sunt predispusi la leziuni datorate curselor, cum ar fi cele de muschi, leziuni ale degetelor de la picioare si cele ale oaselor gambei.

 

Cititi si despre:

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button