Compatibilitatea dintre caini

Este important sa stiti cum sa alegeti un al doilea caine si sa asigurati compatibilitatea dintre acestia. Cat de bine accepta animalul dvs. de companie actual un nou venit depinde de varsta, sanatatea, sexul, genetica si trasaturile instinctive, marimea, personalitatea sa … si lista poate continua.
Unii caini, din anumite rase, sunt mai dispusi sa accepte alti caini (sau pisici), in timp ce caini din alte rase pot fi de-a dreptul periculosi. Siguranta si bunastarea unui pui de catel, precum si a unui minunat caine adult, depinde de abordarea pe care o aveti inainte de a aduce aduce „noul copil” in casa si a-l prezenta altor caini.
Considerente de rasa
Desi exista exceptii, este posibil ca rasele de tip terrier dezvoltate sa vaneze daunatori, sa nu-si poata controla instinctul de alungare si ucidere a noului dvs. catelus. Alte rase, precum Afgan, Greyhound sau Ogar scotian, pot simti, de asemenea, nevoia de a alunga si vana micile “creaturi alergatoare”.
Alte rase de caini au fost dezvoltate pentru a profita de comportamentul de pradator, dar nu pentru a ucide. Cainii pentru paza turmelor fugaresc joggerii, biciclistii, oile si pisicile, de exemplu, fiind un instinct natural, asa ca fiti pregatiti pentru o supraveghere atenta, daca impartiti viata cu unul dintre acestia.
Exista intotdeauna exceptii, insa Terrier Kerry Blue, Pit Bull American si alte rase agresive, pot sa nu se inteleaga un alt caine. Cu toate acestea, cei mai multi caini respecta conducatorul uman al familiei si, daca DVS. spuneti ca noul caine este in regula, cainele rezident va accepta si sprijini decizia dvs.
Marimea conteaza
Chiar si cainii prietenosi s-ar putea dovedi periculosi daca exista o mare diferenta de dimensiuni intre animalele de companie. Un caine de 80 de kilograme ar putea sa se aseze accidental pe catelusul dvs. Chihuahua, sau sa raneasca animalul de companie mai mic daca jocul devine prea dur.
Pe de alta parte, un pui de marimea unui “elefant” din rasa Ciobanesc de Pirinei, ar putea sa raneasca o catelusa din rasa Lhasa Apso, de exemplu, care este mult mai mica.
Studiati rasele si discutati cu profesionistii pentru a va ajuta sa faceti alegeri in cunostinta de cauza. Unele combinatii de caini pot functiona, dar necesita mai multa supraveghere si ingrijire din partea dvs.
Considerente despre pisici
Felinele din rasele mari pot fi periculoase pentru puii mici de caine. Comportamentul pradator al felinelor determina jocuri de urmarire a pradei, care pot deveni uneori mortale pentru puii neajutorati, sau pot traumatiza cainii extrem de timizi. Ghearele pot rani ochii catelusului sau pot inspira represalii canine.
Odata ce pisica atinge varsta de 12-18 luni, isi pierde inclinatia de a-si face prieteni noi. Ea ori o sa devina extrem de afurisita ca sa scape de intrus, ori pur si simplu o sa se ascunda, devenind un strain in propria casa.
Cu toate acestea, pisicile sunt mai putin susceptibile sa obiecteze fata de puii mici de caine si par sa fie mai iertatore cu acestia. Daca locatarul dvs. pisoi a avut experiente pozitive cu alti caini, va fi mult mai probabil sa accepte in cele din urma un animal de companie nou in gospodarie.
Este foarte bine daca noul catelus a crescut si a fost socializat corespunzator cu pisicile, asa ca respecta deja atitudinea felina.
Sex Appeal
Ca regula generala, este cel mai bine sa alegeti un animal de companie nou care este mai tanar, si de sex opus animalului dvs. de companie existent. Asta inseamna ca daca aveti deja un caine adult de sex masculin, veti cumpara un catel femela. Aceste combinatii se dovedesc cel mai putin amenintatoare pentru cainii rezidenti, astfel incat sa nu simta ca autoritatea lor este contestata.
Atunci cand aduceti un nou animal de companie, faceti pe rand prezentarile, fiecarui caine sau pisica din familie. Uneori este dragoste la prima vedere, insa trebuie sa aveti in vedere ca imprietenirea acestora dureaza zile sau chiar saptamani. Genurile si varstele opuse functioneaza mai bine in pereche, pentru ca fiecare isi doreste lucruri diferite. De exemplu un catel mascul rezident care doreste sa detina teritoriul nu se va supara de preferinta noii cateluse femela de a avea toate jucariile.
Planificand din timp, puteti alege cel mai bun catelus atat pentru dvs., cat si pentru animalele de companie rezidente cu care impartiti deja locul din inimile voastre.
Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.
Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.
Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.