Rasa de caini Spitz Finlandez (Finkie)

Rasa de caini Spitz Finlandez sunt caini crescuti pentru vanatoarea de pasari si vanat mic (veverite, rozatoare). Cainele Spitz Finlandez seamana mai degraba cu o vulpe: bot ascutit, urechi erecte, blana densa si coada ondulata, toate datorate mostenirii sale nordice. Finlandezii sunt mandri sa recunoasca Spitzul finlandez drept cainele lor national.
Blana: medie, dubla (rosu-auriu, rosu-cafeniu pe spate, cu zone mai decolorate si un strat inferior mai deschis la culoare)
Talia: medie, 39-50 cm, 14-16 kg
Caracter: inteligent, vesel, sociabil, loial, independent, jucaus, vocal
Speranta de viata: 12-14 ani
Ingrijire: necesita periajul blanii de 2 ori/saptamana si ingrijire zilnica in perioada naparlirii.
Istorie si context
Provenit din caini spitz nordici care au cutreierat cu triburile finno-ugriene timpurii in calatoriile lor prin Eurasia si Finlanda, Spitzul Finlandez are o istorie ancestrala bogata.
Acesti caini au fost probabil caini de paza si care urmau triburile, dezvoltandu-se mai tarziu in caini de vanatoare. Intrucat rasa a fost izolata pana la inceputul secolului al XIX-lea, a ramas pura.
In anii 1800 rasa Spitz Finlandez a fost aproape de extinctie datorita incrucisarilor cu alte rase, atunci cand in regiune au venit si alti oameni, cu cainii lor. Insa la sfarsitul anilor 1800, doi sportivi finlandezi au descoperit cativa caini Spitz Finlandezi de rasa pura si au fost hotarati sa salveze rasa.
A fost cunoscut initial sub multe nume, inclusiv Finnish Cock-Eared Dog, Suomenpystykorva, sau Finnish Barking Bird Dog. Cand a ajuns pentru prima data in Anglia, de exemplu, rasa a fost numita Finsk Spets (un tribut adus numelui sau suedez). Totusi, in 1891, numele sau oficial a devenit Spitz Finlandez. Porecla „Finkie” a fost adoptata ulterior.
Caracteristici fizice
Cainele din rasa Spitz Finlandez are proportii patratoase. Este usor si rapid. Atat temperamentul cat si conformatia sa fizica sunt perfecte pentru vanatoarea neobosita si activa, chiar si pe cea mai rece vreme.
Aspectul de vulpe si alte trasaturi caracteristice (blana dubla densa, urechi mici erecte, coada arcuita pe spate) sunt un tribut adus mostenirii sale nordice. Blana sa dubla, este alcatuita dintr-un strat exterior drept si dur, si un subpar scurt, moale, care il protejeaza de frig.
Personalitate si temperament
Acest caine jucaus, alert si curios, cunoscut si sub numele de „Finkie”, este un caine sensibil, complet devotat insotitorului sau uman.
Similar cu alte rase de spitz, Finkie este incapatanat si independent, dar, spre deosebire de ei, adora sa vaneze.
Chiar daca se comporta bine cu alte animale de companie si cu copii, poate fi bataios cu cainii straini. De asemenea, este suspect, distant si rezervat cu strainii. Finkie se mandreste cu capacitatea sa de a latra mult, etalandu-si aceasta capacitate cu fiecare ocazie.
Unii masculi Finkie pot fi dominatori si sunt constienti de pozitiile lor in ierarhie.
Ingrijire
Desi poate supravietui in aer liber, in climate racoroase si temperate, prefera sa traiasca in interior, deoarece doreste contactul social.
Fiind plin de viata si activ, cainele din rasa Spitz Finlandez necesita exercitii fizice zilnice, cum ar fi o plimbare lunga in lesa sau o repriza de alergare in parc. Ar trebui totusi sa aveti grija ca aceasta rasa de vanatoare sa nu vaneze singura.
Blana sa necesita periaj ocazional, saptamanal, si mai ales in perioada sezonului de naparlire. Nu are o blana uleioasa, si isi pastreaza in general blana curata.
Sanatate
Datorita reproducerii atente, cainele din rasa Spitz FInlandez din SUA si Canada este o rasa in general sanatoasa si nu prezinta multe probleme de sanatate.
Este predispus la unele probleme de sanatate comune pentru caini, inclusiv displazia canina de sold (CHD), epilepsia si luxatia de rotula.
Stiati ca…?
- Istoria cainilor de tip Spitz care alcatuiesc descendenta rasei Spitz Finlandez dateaza de cateva mii de ani
- Cainele din rasa Spitz Finlandez este cainele national al Finlandei
- Finnish Spitz Club of America a fost fondat in 1975
Cititi si despre: Rasa de caini Volpino Italiano (Spitz italian)
Sursa imagini: wikimedia commons
Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.
Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.
Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.