Animale mici

Cainele de preerie ca animal de companie

Printre cele mai neobisnuite mamifere – animale de companie se numara si cainele de preerie. Desi numele v-ar putea induce in eroare, aceste animale nu sunt deloc caini, fiind grupati in aceeasi familie taxonomica ca si veveritele. In acest articol vom vedea cu ce provocari vine la pachet cainele de preerie ca animal de companie.

In prezent, sunt cunoscute 5 specii separate:

  • cainele de preerie cu coada neagra
  • cainele de preerie cu coada alba
  • cainele de preerie de Utah
  • cainele de preerie Gunnison
  • cainele de preerie Mexican

Majoritatea cainilor de preerie au coada neagra.

Cainii de preerie provin din preeriile Americii de Nord. Cand sunt amenintati, acestia emit vocalizari care seamana cu latratul unui caine mic, de unde si numele lor. In mod natural, sunt animale foarte sociale  care traiesc in colonii mari sau „orase” cu unitati familiale foarte apropiate. Acesta este motivul pentru care este de preferat ca cainii de prerie sa fie tinuti in grupuri de cel putin 2-3 exemplare.

Ingrijire

In general, cainele de preerie este o specie de animal de companie mai dificil de ingrijit. Aceste animale nu au fost crescute in captivitate decat de relativ putin timp si isi pastreaza adesea instinctele stramosilor salbatici. In unele regiuni din America de Nord, populatiile salbatice de caini de preerie sunt amenintate nu numai de agricultura si boli, ci si cu capturarea acestora pentru industria animalelor de companie. In unele state, detinerea unui caine de preerie este ilegala.

cainele de preerie

Deoarece sunt exceptional de sociali, proprietarii trebuie sa petreaca mult timp cu aceste animale de companie speciale. Daca i se da sansa de a creste in jurul oamenilor si a petrece mult timp cu acestia, creste sansa ca cainele de preerie sa devina un animal de companie mai bun. Dar nu este intotdeauna cazul nefiind o regula generala.

Hrana

Cand vine vorba de nutritie, cel mai bine este sa puteti sa ii oferiti animalului o dieta similara cu ceea ce ar manca in salbaticie. Astfel, ar trebui sa primeasca zilnic fan de iarba, nelimitat. Din pacate, multe animale devin obeze din cauza hranei nepotrivite cu care sunt hranite si care include nucile, hrana pentru caini si cantitatile excesive de produse cu continut ridicat de zahar (fructe uscate).

cainele de preerie ca animal de companie

Adesea, aceste animale nu fac multa miscare, ceea ce agraveaza problema. Este important sa puneti la dispozitia animalului o roata mare de alergare si sa il lasati sa iasa din cusca, pentru exercitii.

Sanatate

In ceea ce priveste problemele medicale, cainii de preerie pot dezvolta multe dintre aceleasi probleme observate la alte mamifere exotice, inclusiv parazitii intestinali si bolile de inima.

O afectiune foarte frecventa la cainii de preerie este boala dentara. Aceasta specie este foarte predispusa la dezvoltarea odontoamelor, o tumoare benigna a radacinii dentare. La cainii de preerie, dintele implicat este de obicei un incisiv. Poate exista o componenta genetica in dezvoltarea acestor tumori  dar s-a sugerat ca traumele repetate ale incisivilor, cum ar fi muscarea frecventa a barelor custilor, ar putea creste sansa de formare a odontomului. Uneori, aceste tumori vor invada pasajul nazal, ceea ce duce la dificultati de respiratie.

Consultati un medic veterinar familiarizat cu aceste animale de companie unice pentru controale medicale anuale de sanatate, sfaturi privind alimentatia sau pentru probleme medicale.

 

Sursa imagini: pixabay.com

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button