Animale mici

Obezitatea la dihori – Simptome, cauze si prevenire

Obezitatea la dihori este definita ca acumularea unei cantitati excesive de grasime corporala in masura in care miscarile si activitatile normale ale corpului sunt compromise. Obezitatea poate creste sansele unui dihor de a dezvolta alte probleme de sanatate, precum tulburarile metabolic, si a devenit o problema extrem de comuna la dihorii de companie.

Simptome

Obezitatea este definita ca excesul de grasime corporala in raport cu dimensiunea corpului – acesta este  simptomul primar. Alte simptome secundare pot include:

  • apatie / moleseala
  • slabiciune la nivelul membrelor posterioare si
  • incapacitatea sau lipsa totala de dorinta de a se juca sau de a face miscare

Cauze

Dihorii de companie devin de obicei obezi din cauza unei combinatii de activitate fizica insuficienta si un aport crescut de calorii.

Supraalimentarea poate aparea in unele cazuri daca proprietarii lasa mancarea in incinta animalului in mod continuu sau daca dihorilor li se dau prea multe gustari dulci (cum ar fi stafidele).

Faptul ca majoritatea dihorilor de companie sunt adapostiti in custi care permit exercitii minime este o situatie care duce adesea la obezitate.

Diagnosticare

Nu exista analize sau teste medicale specifice pentru a diagnostica obezitatea, cu exceptia masurarii greutatii si a grasimii corporale. Anumite zone ale corpului trebuie masurate pentru excesul de grasime- de exemplu zona abdominala.

Poate fi utilizata o scala de la 1 la 5 pentru a masura grasimea corporala: 1 reprezentand stadiul „subponderal” (mai mult de 20% sub greutatea normala) si 5 fiind stadiul „obez” (cu 40% peste greutatea normala).

Atunci cand diagnosticati obezitatea este important sa eliminati alte cauze posibile ale cresterii in greutate –  sarcina sau cresterea in greutate sezoniera. Majoritatea dihorilor se ingrasa si dezvolta un strat de par mai gros toamna pe care il pierd din nou primavara.

Tratament

Tratamentul pentru obezitate este un proiect pe termen lung care necesita schimbari serioase ale stilului de viata si ale dietei. Toate gustarile dulci, alimentele bogate in grasimi si suplimentele alimentare ar trebui eliminate imediat din dieta dihorului.

Daca este posibil, dihorii obezi ar trebui lasati sa iasa din custi pentru a face exercitii si miscare in timpul zilei.

Prevenire

Obezitatea este o boala care poate fi prevenita. Limitati consumul de dulciuri ale animalului si daca este posibil incurajati exercitiile in afara custii. Dihorii au un necesar mai mare de proteine si grasimi decat pisicile si cainii.

Pentru mentinerea generala a dietei la dihorii de companie, se recomanda mancarea speciala pentru pisoi sau sau o mancare pentru dihori de inalta calitate cu „proteine animale” ca prim ingredient. Daca nu sunteti sigur ce marci sunt cele mai bune, cereti medicului veterinar cateva recomandari.

 

Sursa imagine: pixabay.com

 

Acest articol are caracter informativ si nu inlocuieste sfatul medicului veterinar.

Chiar daca considerati ca simptomele sau informatiile din acest articol se potrivesc unei situatii pe care o intampinati va recomandam sa contactati medicul dvs. veterinar (sau un alt specialist - ex. dresor) pentru o consultatie.

Atentie: E-Vet.ro nu este un cabinet veterinar si nu va poate oferi asistenta in diagnosticarea sau tratamentul unor posibile afectiuni ale animalului dvs. de companie.

Related Articles

Back to top button